Creştinii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor. Ce spune datina strămoşească
De astăzi, creştinii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, ultima din Postul Paştelui. În această perioadă, credincioşii se pregătesc de sărbătoarea Învierii lui Hristos prin rugăciune.
Tradiţia spune că în următoarele zile se ţine post aspru şi se mănâncă abia după asfinţitul soarelui.
În Lunea Mare, credincioşii mănâncă produse fără ulei.
În Marţea Seacă, gospodinele nu muncesc din greu, iar bărbaţilor le sunt permise, până în Miercurea Mare, lucrările agricole.
În a treia zi din săptămână, credincioşii îşi amintesc de păcătoasa care se pocăieşte în faţa Domnului şi de Iuda, ucenicul care l-a vândut pe Hristos.Biserica permite să se bea vin cu pelin.
Iar în Joia Mare, în biserici are loc Denia celor 12 Evanghelii şi se aminteşte despre spălarea picioarelor Apostolilor de către Mântuitorul Hristos şi Cina cea de Taină.
Gospodinele coc pască şi vopsesc ouăle. Tradiţia spune că în această zi, morţii se întorc la casele lor.
Potrivit tradiţiei, în această zi în cimitire se aprind focuri, iar creştinii duc la biserică vin şi colaci şi le dau de pomană.
În Vinerea Patimilor, cunoscută şi ca Vinerea Neagră, în lăcaşele de cult nu se oficiază Sfânta Liturghie. Este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru mântuirea neamului.
Este o zi de post negru, în care nu se bea şi nu se mănâncă nimic, până nu se scoate din biserică Sfântul Aer.
Sâmbătă se sacrifică mielul şi se fac ultimele pregătiri de Paşte.
Înainte să meargă la slujba de Înviere, fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire.
- Creştinii ortodocşi vor intra de mâine în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Creştinii ortodocşi intră în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Ziua Înfricoşatei Judecăţi. Ce nu mai au voie să facă de azi creştinii ortodocşi
- Creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui. Ce se întâmplă în biserici şi ce trebuie să facă enoriaşii
- Postul Paștelui. Recomandările Bisericii pentru creștinii ortodocși în cel mai lung și aspru post
- Tradiţii şi superstiţii în Postul Paștelui. Tot ce trebuie să știe un creștin ortodocs care ține post