Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Duminica Mare. Ce tradiţii respectă cu sfinţenie
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Duminica Mare, numită și Rusaliile. În mai multe biserici au fost oficiate slujbe. După un vechi obicei, în această zi gospodăriile sunt împodobite cu flori şi ramuri verzi care, se spune că aduc fericirea în case.
Şi în familia Macovei din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie.
"Frunzarii îi ţinem o săptămână şi apoi îi scoatem luni dimineaţă şi îi stropim cu apă. Aşa am apucat de la părinţi, aşa ţin şi eu", a spus Elena Macovei, locuitoarea satului Bulboaca.
Cei care au mers la biserică spun că s-au rugat pentru sănătatea apropiaţilor şi pace.
"Este sărbătoare mare venim la biserică la sfântul lăcaş şi ne rugăm pentru familie pentru noi."
"Am venit să ne rugăm pentru familie, pentru sănătate, pentru copii, pentru toţi."
"Eu cred că aduce în casă sănătate, pentru toată familia aduce bucuria înălţării Domnului."
În biserică este aşternut un covor din iarbă şi flori, care este ţinut timp de o săptămână.
"În ziua respectivă a pogorârii Duhului Sfânt se aduceau trandafiri, se aduceau spice de grâu, se lasă în decurs la o săptămână după care se iau şi se dau la animale, la păsări", a spus Vitalie Vâlcu, preotul bisericii din Bulboaca.
De Duminica Mare, la biserică sunt sfinţite primele fructe de sezon, cireşele.
La pieţele din Capitală, fructele au putut fi găsite din belşug:
"- Un kg de cireşe este la 20 de lei. - Se întreabă astăzi? - Nu mai bine ca în alte zile."
"Nu s-a schimbat preţul deloc. Este şi de 20 şi de 25 şi de 30 şi avem şi de 45 şi de 50 de lei, depinde de sortul şi de mărimea cireşei."
Duminica Mare este considerată ziua în care a pogorât Duhul Sfânt peste sfinţii apostoli.