Creştinii ortodocşi sărbătoresc Duminica Mare. Care sunt tradiţiile şi ce fac enoriaşii în această zi
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Duminica Mare, numită şi Duminica Cincizecimii, Rusaliile sau a Pogorârii Duhului Sfânt peste apostolii Domnului. Enoriaşii merg în locaşurile sfinte, unde sunt oficiate slujbe precum cea din ziua de Paşte. Toate acestea însă, nu înainte ca gospodăriile să fie împodobite cu flori şi ramuri verzi.
În sfintele scripturi, coborârea Duhului Sfânt este descrisă ca o limbă de foc despicată. Aceasta i-a învăluit pe cei 12 apostoli ai lui Iisus, dându-le darul de a vorbi în limbi diferite, necunoscute de ei până atunci. Astfel, apostolii au avut posibilitatea de a propovădui credinţa în mai multe colţuri ale lumii. Tocmai de aceea Duminica Pogorârii Sfântului Duh mai este considerată şi ziua întemeierii bisericii creştine.
De Duminica Mare, în toate bisericile din Moldova se oficiază slujbe, iar enoriaşii îngenunchează pe iarbă şi frunze de tei. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. Oamenii îşi pun crenguţe de tei şi nuc pe la porţi, uşi, geamuri, ca să le aducă bunăstare şi sănătate. Se spune ca ele au puteri miraculoase, au darul de a vindeca şi de a apăra de rele. Ramurile se ţin în case până la Sânziene. Tot astăzi, oamenii merg la cimitire, unde fac ordine la mormintele rudelor şi dau de pomană de sufletul celor decedaţi.