Creştinii sărbătoresc ajunul Bobotezei. Ce trebuie să faci în această zi şi ce se întâmplă dacă ninge sau e ger
Embed:
canal tv
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, ajunul Bobotezei, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos în apele Iordanului. În ajunul sărbătorii se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic.
În biserici, preoţii oficiază servicii divine şi fac agheasmă. Se spune că apa sfinţită tămăduieşte rănile şi este păstrată în casă pentru a avea linişte şi pace. Atunci când se ia agheasma, nu trebuie să fim certaţi cu nimeni şi să ne abţinem de la fapte şi gânduri rele.
În caz contrar, aceasta îşi pierde din sacralitate. Potrivit tradiției, dacă în această zi ninge sau e ger, roada va fi bogată.
În ajun de Bobotează, tinerii necăsătoriţi pot pune în practică mai multe ritualuri prin care atrag căsătoria. Se spune că cei care stau primii pe scaunul pe care a stat preotul şi beau din paharul din care a băut el, se vor căsători în curând.