Creştinii sărbătoresc ISPASUL. Ce NU ai voie să faci în această zi
Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru sănătate. Pentru a fi sănătoși tot anul, în numeroase localităţi din Muntenia, bărbaţii păstrează tradiţia strămoșească şi se încing la brâu cu frunze de nuc în ziua praznicului.
Datina aceasta amintește de faptul că Iisus, când s-a înălțat la cer, a purtat un mănunchi cu frunze de nuc la brâu.
Ispas ar fi personajul mitic care se pare ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Domnul, scrie traditii.ro.
Se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei si vitei cate furnici sunt in acest furnicar! "
În ziua de Ispas să nu se dea foc şi sare din casă; foc, pentru ca tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inima rea în casă ca focul; şi sare nu se dă, pentru că vacile nu vor avea smântână.
În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.
Femeile împart laptele dulce fiert cu păsat şi la cine dau trebuie să dea şi un buchet de mături de pe câmp.
În tradiţia populară, marele praznic aminteşte de ziua când Iisus s-a urcat la ceruri şi este împodobit cu numeroase obiceiuri strămoşeşti, respectate în popor de sute şi sute de ani.
În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care în traducere înseamnă (Mântuitorul).
Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.
Totodată, sărbătoarea Înălţării este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care au domnit resentimentele. În familia care respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele se vor îndepărta de gospodăria respectivă.
De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar sufletele persoanelor care trec la viaţa veşnică în acestă zi ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.
În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri, să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează. Împlinirea acestui ritual aduce sporul în gospodărie, menţine armonia şi dragostea în familiile care păstrează aceste obiceiuri.
Pentru sporul casei, în numeroase zone din ţară gospodinele prepară păsat fiert în lapte dulce. Păsatul este mălaiul măcinat mai mare care se fierbe în apă, cu puţină sare şi cu vanilie. După de a fiert, se adaugă lapte şi preparatul este lăsat să mai clocotească circa trei minute. Când se mai răceşte, păsatul fiert în lapte, specific praznicului, se toarnă în căniţe, care se împart copiilor şi săracilor.
Un obicei cu efecte benefice asupra sporului la recolta de nuci şi la înmulţirea viţeilor se păstrează în multe zone ale ţării. Gospodarii taie fire de păr din vârful cozii vitelor din gospodărie şi le îngroapă într-un furnicar, rostind urarea : “Să dea Dumnezeu să fie atâtea nuci şi viţei, câte furnici există în acest furnicar!”
Semănăturile trebuie să se încheie până în ziua de Ispas. În gospodăriile unde nu se respectă obiceiul şi se mai seamănă şi după ziua de Ispas, culturile respective nu vor da roade.
La Înălţare, este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii, ca şi la Paşte, şi se sfinţesc la biserică. La sfârşitul slujbei, se împart săracilor pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde şi rachiu.
În această zi, salutul credincioşilor este: "Hristos s-a înalţat!" , iar răspunsul este "Adevărat s-a înălţat!”.
În numeroase localităţi din Muntenia, bărbaţii păstrează tradiţia şi poartă frunze de nuc la brâu, pentru a nu avea dureri de spate. Mai mult, se respectă această tradiţie pentru că şi Iisus a purtat un mănunchi de frunze la brâu în ziua Înălţării Sale la cer.
În multe zone geografice din ţară se organizează Moşii de Ispas. De aceea, în ziua praznicului se fac pomeniri la biserică pentru rudele decedate.
- ZI CU ROŞU ÎN CALENDAR. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. TRADIŢII şi OBICEIURI
- Voie bună şi bucate aleste. Tradiţiile de Ispas au fost cinstite la Nicoreni, raionul Drochia
- O nouă viaţă pentru biserica de lemn "Înălţarea Domnului" din satul Hădărăuţi
- Creştinii ortodocşi vor prăznui mâine Înălţarea Domnului sau Ispasul. Care este semnificaţia sărbătorii
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălțarea Domnului. Ce spune Sfânta Scriptură
- Înălţarea Domnului. Ce trebuie să faci de Ispas pentru a avea noroc tot anul