Crimă în centrul Moscovei: Un important cap al mafiei ruse, ASASINAT de un lunetist
Unul dintre principalii capi mafioţi ai Rusiei, Aslan Usoian, a fost asasinat, miercuri, în plin centrul Moscovei, a anunţat poliţia locală citată de agenţiile internaţionale de presă, scrie evz.ro.
Usoian, alias Ded Hasán (Bunicul Hasan), a fost împuşcat la ieşirea dintr-un restaurant şi a murit la spital în urma rănilor.
Un lunetist a tras şase focuri de armă spre Usoian, de la fereastra unei case din apropiere, în timp ce acesta ieşea de la un restaurant din cartierul moscovit Arbat. Gărzile sale de corp nu au reuşit să-l apere la timp, mafiotul murind în drum spre spital din cauza rănilor suferite, precizează Russia Today.
O femei care ieşea de la restaurant în acelaşi timp cu Usoian a fost transportată la spital cu răni severe la piept şi la şold. Este internată la terapie intesivă şi va fi operată, potrivit Ria Novosti. Femeia nu avea nicio legătură cu el, era o angajată a restaurantului de pe strada Povarskaia, precizeză sursa citată.
"Bunicul Hassan", un georgian de origine armeană, a reuşit să supravieţuiască cel puţin altor două tentative de asasinat. Un criminal a rata ţinta în Soci, în 1998, altul l-a rănit grav pe Usoian şi pe bodyguardul său, în 2010, într-un atac la Moscova.
Usoian devenise, în ultima vreme, o ţintă în războiul dintre clanurile criminale, au declarat poliţiştii, care au făcut o legătură între tentativele de asasinat şi un conflict existent între membri ai "elitei criminale". Atacurile din 2010 şi cel de azi se pare că sunt legate şi că ar fi fost puse la cale de aceleaşi persoane, au declarat surse din poliţie.
Potrivit unei surse poliţieneşti citate de agenţia Interfax, Usoian se ocupa de traficul cu droguri, vânzările de arme, extracţia de minereuri şi jocurile ilegale.
Usoian şi-a început cariera de asasin în Georgia, unde a intrat pentru prima dată la închisoare pentru că s-a bătut cu poliţiştii, la vârsta de 19 ani. În timp ce se afla la închisoare, între 1966-1968, a fost recunoscut ca membru al "elitei" lumii interlope sovietice.
Mafiotul, în vârstă de 75 de ani, avea rangul de "vor v zakone", cel mai înalt din crima organizată a fostei URSS şi era considerat liderul mafiot cel mai influent din întregul spaţiu fost sovietic, deşi nu era urmărit de justiţia rusă, precizează Agerpres.