canal tv
Un bărbat de 39 ani a fost ucis cu sânge rece de un consătean. Victima a fost găsit fără suflare în propria casă, duminică dimineață, de către fratele său, care a alertat imediat poliția. Tragedia a avut loc în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi.
Potrivit oamenilor legii, pe corpul bărbatului au fost depistate mai multe semne de moarte violentă.
În urma investigațiilor, a fost identificat și reținut un suspect. Este vorba de un bărbat de 37 ani din aceeași localitate cu victima. În cadrul audierilor, bănuitul și-a recunoscut vina.
Polița a deschis un dosar penal pentru omor intenționat. Suspectul riscă până la 15 ani de pușcărie.