CRIMĂ ODIOASĂ într-o familie de moldoveni. Un bărbat şi-a ucis cu sânge rece cumnata
Crimă macabră într-o familie de moldoveni stabilită în Italia. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, și-a ucis cu sânge rece cumnata venită în ospeție.
Potrivit ultimelor informații, soția bărbatului a fost în Moldova în vacanță. La întoarcerea în peninsulă, aceasta și-a invitat sora să petreacă câteva zile la ea, la Roma, scrie stirilocale.md.
Noaptea trecută, moldoveanul aflat în stare de ebrietate s-a luat la ceartă cu cumnata sa în vârstă de 38 de ani. Ulterior, a luat un ciocan și a lovit-o de câteva ori, femeia căzând la pământ într-o baltă de sânge.
După ce a comis crima, moldoveanul a sunat la Poliție. "Grăbește-te, mi-am ucis cumnata, grăbiți-vă", a spus bărbatul la telefon.
Când oamenii legii au ajuns la locul crimei, femeia zăcea la podea într-o baltă de sânge.
Bărbatul a fost reținut și riscă ani grei de închisoare.