CRIMĂ ORIBILĂ în regiunea transnistreană. O bătrână a fost omorâtă în CHINURI GROAZNICE
Crimă terifiantă în stânga Nistrului. Un bărbat de 28 de ani a jefuit o pensionară, a torturat-o şi a lăsat-o să moară în casă. Medicii au încercat s-o salveze, însă rănile au fost prea adânci. După ce a fost reţinut individul şi-a recunoscut vina, scrie canal3.md.
Bărbatul a intrat prin geam în casa bătrânei de 56 de ani, din localitatea Teia. Victima a fost bătută cu cruzime şi ameninţată cu un cuţit. Bătăile au continuat chiar şi după ce individul a aflat unde bătrâna îşi ţine banii şi bunurile. Corpul acesteia a fost găsit peste o zi, într-o baltă de sânge.
"Bătrâna avea multiple hematome pe faţă şi o rană de cuţit în burtă. Am încercat să o salvăm, dar nu am reuşit", a spus medicul Evgheni Lunev.
Criminalul, de 28 de ani, a fost prins doar peste două săptămâni de la comiterea infracţiunii. Acesta are antecedente penale.
"Am acumulat suficiente probe pentru a demonstra implicarea sa în crimă. Sub presiunea acestora, individul şi-a recunoscut vina", a menționat anchetatorul, Sergei Țurcan.
Pentru crima sângeroasă, bărbatul riscă 15 ani de puşcărie.
- Crimă ÎNGROZITOARE în statul american Florida. Un bărbat şi-a ucis fiica şi cei şase nepoţi
- Percheziţii într-un garaj. Ce au găsit oamenii legii şi de ce este suspectat un bărbat (VIDEO)
- Crimă oribilă în Canada. Un bărbat s-a sinucis după ce a făcut ASTA
- CRIMĂ la Şoldăneşti. Un bărbat a omorat cu sânge rece o bătrână
- Arestaţi în Ucraina. Trei moldoveni au comis o crimă odioasă în prezenţa unui copil
- Moarte misterioasă la Floreşti. O bătrână a fost găsită moartă în propria casă