Crimă oribilă la Iaşi. Un bătrân a fost găsit mort într-o baltă de sânge
Un barbat de 61 de ani a fost descoperit mort, într-o baltă de sânge, în casa în care acesta locuia. Urme de lovituri puternice existau în zona craniului. Cel care a alertat autorităţile este o rudă a victimei.
"Am vrut să merg la el în vizită, este moşul meu şi am vrut să văd ce mai face, pentru că locuim la câteva case distanţă. Imediat cum am deschis uşa, l-am vazut întins pe podea şi nu mişca deloc. Mi-am dat seama că e mort şi m-am speriat. M-am dus repede la vecinul de peste drum şi l-am anunţat. Nu ştiam ce s-a întâmplat", a povestit Gheorghe Acostoaie, nepot al decedatului, potrivit bzi.ro.
Medicii care au ajuns la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul. Unul dintre primii vecini care a vazut cadavrul a spus că s-a îngrozit când a vazut urma de tăietură de la nivel cranian pe care o avea trupul neînsufleţit.
Criminaliştii, procurorii şi medicii legişti care au făcut cercetări la faţa locului au adunat indicii care i-au îndrumat imediat către principalul suspect.
Potrivit anchetatorilor, motivul crimei a fost un împrumut de bani. Însa acesta nu avea de unde să îi restituie, motiv pentru care s-ar fi ajuns la această crimă îngrozitoare.