CRIMĂ TERIFIANTĂ în sectorul Botanica. Doi prieteni, găsiţi înjunghiaţi mortal într-un apartament
Doi prieteni de 30 şi 31 de ani au fost găsiți tăiați mortal în apartamentul unuia dintre ei.
Incidentul s-a produs într-un bloc de pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica. Unul dintre bărbați a fost înjunghiat în piept, iar altul a fost găsit cu gâtul tăiat.
Potrivit poliţiei, a fost reţinut un suspect, acesta are 20 de ani şi este originar din raionul Cantemir.
Oamenii legii au fost alertați de mama uneia dintre victime, atunci când a ajuns acasă, după ce plecase de sâmbătă să doarmă la o prietenă de-a sa.
Femeia a declarat oamenilor legii că fiul ei plecase sâmbătă seara la o zi de naștere. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unui magazin din apropiere, arată că cele două victime au ajuns acasă duminică, după ora cinci dimineața, cu un taxi. Aceștia erau însoțiți de câțiva prieteni.
"Într-un apartament din sectorul Botanica au fost depistate două cadavre de gen masculin, cu vârstele cuprinse între 28-32 de ani. Pe corpul victimelor au fost depistate urme de moarte violentă cauzate cu un obiect ascuțit", a menţionat Radu Cotoman, ofițer de urmărire penală.
Unul dintre prietenii victimei unde a avut loc omorul spune că a rămas şocat de această crimă: "Eram prieteni cu el. Mama lui ne-a sunat aseară aproape de 10 și a spus că el e tot în sânge. Cred că s-a întâmplat pentru că era prea bun, îi invita în casă chiar și pe cei puțin cunoscuți. Cred că a fost un conflict ceva, nu pot spune mai mult nimic. Era un băiat foarte bun".
Forțele de ordine urmează să stabilească circumstanțele producerii crimei. Poliţia a iniţiat o cauză penală pentru omor, iar vinovaţii riscă până la 20 de ani de puşcărie sau detenţie pe viaţă.
- A spart un geam şi a intrat într-un salon de frumuseţe din Capitală. E INCREDIBIL ce a spus adolescentul în faţa camerei de filmat
- Scene parcă rupte din filmele de acțiune la Kiev. Un bărbat s-a baricadat cu patru copii într-un apartament
- IGP vine cu precizări privind Marșul Centenarului şi intervenţia oamenilor legii
- DUBLUL OMOR din sectorul Botanica: A fost identificat și reținut suspectul care i-ar fi ucis pe cei doi prieteni