Cristian Chivu este sprijinit de Javier Zanetti
Fundaşul român al lui Internazionale Milano, Cristian Chivu, eliminat în ambele partide pierdute la scor - 0-3 în Serie A cu AC Milan şi 2-5 în Liga Campionilor, cu Schalke-04 - şi scos de presa italiană drept ţap ispăşitor, a fost susţinut de cel mai carismatic jucător al clubului lombard, argentinianul Javier Zanetti
Căpitanul formaţiei Internazionale Milano, Javier Zanetti, a declarat la canalul de televiziune al clubului - Inter Channel - că fundaşul Cristian Chivu a cerut scuze tututor după eliminarea din partida cu Schalke-04, pierdută de italieni, scor 2-5, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
"Cristian a cerut scuze tuturor după meci, dar sincer, al doilea galben nu-l merita, a fost o decizie exagerată. Nu putem da vina pentru acest insucces doar pe cei patru fundaşi. O echipă începe apărarea de la atacanţi", a declarat Zanetti.
După ce Chivu a fost eliminat şi în partida pierdută în campionat cu 0-3 în faţa marii rivale AC Milan, presa din peninsulă a scris că apărătorul ar trebui să-şi facă bagajele şi să plece de la echipă, împreună cu alţi câţiva jucători. Oarecum vizat şi el, Zanetti a declarat că atunci când nu se va mai simţi util echipei îşi va informa antrenorul şi-i va lăsa pe alţii să-i ia locul. Javier Zanetti, în vârstă de 37 de ani, joacă la Inter Milano din 1995.