Cristiano Ronaldo a părăsit după numai o săptămână conacul pe care l-a închiriat la venirea în Anglia. Acesta a fost nevoit să se mute pentru că nu se putea odihni din cauza... oilor.
În fiecare dimineață, celebrul fotbalist era trezit de behăitul ierbivorelor. Conacul, care costă 7 milioane de euro și are o suprafață de 10 mii de metri pătrați, este amplasat într-o zonă izolată, în apropierea unei păduri. Ronaldo s-a mutat acum într-o reședință mai modestă, de doar 3 milioane şi jumătate de euro.
Cristiano Ronaldo este legitimat la Manchester United de la sfârșitul lunii august. În două meciuri jucate de la revenirea în tricoul diavolilor roșii, el a marcat trei goluri.