Cristina Iovu şi Anatol Cârâcu au primit în dar câte un automobil de la criminalul Grigorii Karamalak
Olimpicii moldoveni, Cristina Iovu şi Anatol Cârâcu care au evoluat la Jocurile Olimpice de la Londra au primit în dar de la Fondul Internaţional de Ajutorare a Veteranilor şi Invalizilor de Sport (IFAVIS), câte un automobil de marca Chevrolet Aveo, promis în ajunul Olimpiadei, potrivit Moldpres.
De menţionat, că preşedintele şi sponsorul IFAVIS este criminalul Grigorii Karmalak, dat în urmărire de către autorităţile moldoveneşti. Însă, cheile automobileleor nu au fost înmânate sportivilor de Karamalak, ci de vicepreşedintele acestei structuri, Valerii Zabolotnîi, care a declarat că aceasta a fost o promisiune care a trebuit respectată.
La rândul său, viceministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, a notat importanţa gestului făcut de IFAVIS. "Este un ajutor binevenit, apreciabil sub toate aspectele, acordat performerilor ce ne slăvesc ţara", a precizat Bodişteanu.
Grigorii Karamalak a condus în anii '90 compania Boiana Grup, considerată a fi paravan pentru una dintre cele mai temute organizaţii criminale din Moldova. După câteva arestări în Moldova, acesta s-a refugiat la Moscova, scrie adevarul.ro.
Karamalak, conform datelor organelor de drept ale Republicii Moldova, are relaţii strânse cu mulţi lideri ai grupărilor criminale. În rezultatul acestora, Karamalak a devenit unul dintre cei mai mari exportatori de producţie vinicolă spre Federaţia Rusă, deţinând totodată o bună parte din controlul asupra pieţei petroliere din Moldova, cât şi industriei tutunului.
În 2005, Karamalak s-a implicat financiar, cu sprijinul unor forţe ruse, în campania de alegeri parlamentare din Moldova, chemând alegătorii să voteze opoziţia, nu Partidul Comunist.
La etapa actuală, Karamalak locuieşte în regiunea Moscova, deseori având deplasări în Bulgaria, ţara în care soţia acestuia, cu care este divorţat oficial, deţine două întreprinderi vinicole. În Ucraina, fratele lui Karamalac deţine două întreprinderi mari.
În prezent, Karamalak, conduce Fondul Internaţional de susţinere a Veteranilor şi Invalizilor sportului şi apare des în public alături de sportivi celebri din spaţiul postsovietic. Mai mult, sponsorizează întreceri sportive din Moldova, pentru care a primit mulţumiri şi de la autorităţile moldoveneşti. Organele de anchetă din Republica Moldova îl suspectează pe Karamalak de comiterea unei serii de crime grave, între care estorcare de fonduri, banditism, atacuri tâlhăreşti şi furturi în proporţii deosebit de mari.
Publika.md aminteşte că sportivii care au obţinut performanţe la Jocurile Olimpice de la Londra au fost premiaţi şi de stat. Cristina Iovu şi Anatol Cârâcu au primit câte un apartament promis de Vlad Filat, dar şi câte 80 de mii de euro. Ceilalţi sportivi au fost premiaţi cu sume de bani în valoare de la şapte mii de euro la 30 de mii de euro.
- 560 de mii de euro pentru performanţe la JO 2012. Cei mai buni sportivi vor fi premiaţi la Guvern
- Sportivii şi-au ridicat premiile. Cristina Iovu şi Anatol Cârâcu au primit cheile de la apartamentele promise VIDEO
- Mai mulţi olimpici vor primi recompense din partea statului pentru evoluţia la JO 2012