Cristina Lesnic: Semnarea acordului de introducere a plăcuțelor de înmatriculare neutre pentru automobilele înregistrate în stânga Nistrului, soluția unei probleme de ani buni (VIDEO)
Acordul semnat zilele trecute la Bender privind introducerea plăcuțelor de înmatriculare neutre pentru automobilele înregistrate în stânga Nistrului a pus capăt unei probleme care avea nevoie de soluţii de ani buni. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, în cadrul unui interviu realizat de colegul meu Alexei Lungu.
Alexei Lungu: D-na vicepremier, vă mulțumesc că ați găsit timp să discutați cu noi. După declarațiile care le-ați semnat cu administrația regiunii transnistrene. Ați devenit, indirect, și dvs. ținta unor atacuri și unor acuzații. Sunteți acuzată că ați renunțat la suveranitate, ați fi vândut țara, dar nu știu cui, odată cu introducerea acelor plăcuțe neutre pentru automobilele locuitorilor din regiunea transnistreană care vor să iasă în afara țării.
Cristina Lesnic: Nu știu cui am vândut țara și nu știu de ce spune lumea așa, pentru că noi am elaborat un document concis și întrebara probabil vine atunci când noi la 28 februarie am amânat pentru două luni de zile să muncim mult mai mult, cineva a zis că salută acest lucru. Atunci, eu mă întreb ce am făcut noi două luni, atunci când am avut mai mult de 20 de ședințe de lucru și 15 sau 16 au fost cu participarea mea personală în cadrul acestor grupuri de lucru. Ba mai mult! Probabil că nici întrebarea nu este corectă. Nu știu la ce se referă aceste persoane, dar pot să zic și altceva și pot să aduc și multe explicații ce am făcut, cum am lucrat și ce beneficii pot avea cetățenii și locuitorii din Republica Moldova
- Să vorbim atunci despre cetățeni. Ce înseamnă să emitem plăcuțe neutre pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Asta înseamnă că-și vor înmâna plăcuțele de înmatriculare la discreția administrației de la Tiraspol sau există anumite proceduri, anumite rigori, eu partea aceasta vreau să o explicați, astfel ca să înțeleagă fiecare. Și acel expert, și acel analist, și acel părerolog, dar și cetățeanul simplu care fie locuiește în partea stângă a Nistrului, fie locuiește în partea dreaptă a Nistrului.
- Chișinăul cu Tiraspolul a semnat o nouă decizie protocolară cu privire la admiterea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană pentru cei care urmează să aibă o liberă circulație, inclusiv, și în baza numerelor neutre.Numerele neutre sunt produsul unui proces lung, de durată, care nu trebuie să aibă alte interpretări. Astăzi, vorbim despre beneficii și vreau să le punctez foarte clar. În primul rând, am făcut un pas înainte pentru soluționarea problemei celor care circulau din partea dreaptă a Nistrului, în partea stângă a Nistrului cu aceste numere transnistrene, deși locuiau pe malul drept al Nistrului.
Astăzi, vreau să subliniez repetat ceea ce am punctat și în declarațiile mele atunci când am fost la Tighina. Numerele transnistrene, în momentul în care vor fi reînregistrate cu numerele neutre, nu vr putea fi utilizate abuziv. Vom avea o înregistrare cu implicarea autorităților Republicii Moldova. În acele două ghișee care sunt în Râbnița și Tiraspol, așa-numitele puncte de înregistrare a transportului auto, vom avea circa 15 reprezentanți ai autorităților competente și își vor extinde în câmpul legal al Republicii Moldova înregistrarea. Practic, Guvernul Republicii Moldova prin intermediul reprezentanților săi participă la înregistrarea acestor automobile. Vom cunoaște cine este la volan, cui aparține acest autovehicul și vom cunoaște exact cine circulă prin intermediul Republicii Moldova, cine tranzitează acest teritoriu. noi nu vorbim am cedat sau nu am cedat pentru cineva.
Noi avem în atenție locuitorul din Republica Moldova. noi vorbim despre cetățenii Republicii Moldova care fie s-au născut aici, au trecut în transnistria să locuiască, fie au trecut și domiciliază în transnistria și s-au născut în transnistria.noi nu putem să-i izolăm pe ei. Noi trebuie să vorbim despre interesul populației și doar despre creșterea calității vieții acestor oameni care sunt în Republica Moldova. Numerele neutre vor fi însoție de un pașaport tehnic, care va fi eliberat în condițiile Convenției de la Viena din 1969. Convenția stabilește foarte clar, chiar dacă există aceste numere neutre, despre care am vorbit trei cifre, trei litere arabe, ele vor fi însoțite de stickerul MD care va fi aplicat pe spatele autovehicolului, mijlocului de transport.
- Ieri, ați mai făcut un pas important și anume semnarea sau eliberarea acelor documente prin care cetățenii Republicii Moldova au acces la terenurile agricole, au acces la pământurile care să le lucreze. Cât de dificil a fost acel pas. Anterior, nu aveau acest drept. Se discuta la un moment de o perioadă mult mai mică, de cinci ani.
- Accesul la aceste terenuri pentru folosință și utilizare a fost o problemă istorică, practic, și pot să zic destul de complicată începând cu 2014. În această săptămână, în cadrul unor proceduri au fost eliberate, să zicem așa, procedurile confirmatoare pentru ca cei care au dreptul la aceste pământuri să poată obține efectiv. Este vorba de o accedere la terenuri pentru o perioadă de 20 de ani, comparativ cu un an care exista până în anul 2014 și cu începerea utilizării acestora din 1 august.
Vreau să precizez că este vorba de eliberarea certificatelor în această săptămână, dar cu dreptul de a le utiliza și folosi fie de la 1 august, fie, în cazul în care vom avea posibilitatea să rediscutăm, să avem momentul în care și-au strâns recolta, să avem posibilitea și până la 1 august. Pentru un compromis, la care a venit și Guvernul în această situație, locuitorii din raionul Dubăsari, mă refer la cei care sunt agricultori, vor primi și în acest an compensațiile de care au beneficiat și în anii precedenți, scrie prime.md
- Cât de dificil este sau cât de greu este portofoliul pe care l-ați preluat. Veniți dintr-un alt domeniu. Cât de greu vă este să comunicați cu administrația de la Tiraspol și asta în primul rând din perspectiva relațiilor anterioare, când noi jurnaliștii vedeam o Nina Ștanski foarte arogantă și agresivă, pe alocuri, atunci când vorbea cu autoritățile de la Chișinău, dialoga cu autoritățile de la Chișinău.
- Eu vreau să mulțumesc predecesorilor mei care au investit în acest sector, au avut o dedicație și ziceam asta de mai multe ori având contacte bilaterale cu aceste persoane. Eu am o altă, să spunem, prerogativă, să-mi construiesc relațiile pe profesionalism. Noi nu facem politică, noi facem aceste lucruri pentru și în folosul cetățenilor Republicii Moldova. De aceea, am să concentrez și am în atenție doar interesele populației din Republica Moldova.