CRITICĂ APCE: Marea Britanie cere Rusiei să-şi plătească restanţele
Guvernul Marii Britanii critică Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru decizia de a-i reoferi Rusiei dreptul de vot. Executivul de la Londra este deranjat de faptul că APCE a luat această hotărâre în ciuda contestărilor parlamentarilor din Ucraina şi Georgia.
Guvernul britanic cere Rusiei să-şi plătească restanţele la Consiliul Europei şi să demonstreze că ia în serios valorile instituţiei. Marea Britanie are 18 reprezentanţi în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Doar doi dintre ei au votat pentru revenirea delegaţiei ruse în APCE.
Marţi, 25 iunie, după cinci ani, Rusia şi-a recăpătat dreptul de vot în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Rezoluția în favoarea Federaţiei Ruse a fost votată cu 118 voturi pentru, 62 contra și zece abțineri. Printre cei care au susţinut revenirea Rusiei la APCE se numără deputatul PPDA Andrei Năstase şi socialistul Vlad Bătrîncea.Colegul de alianţă, Mihai Popşoi de la PAS, a votat însă împotrivă.
Decizia a fost contestată de Georgia şi Ucraina, dar fără rezultat. Federaţia Rusă a fost lipsită de dreptul de vot în cadrul instituției europene, în 2014, după anexarea Crimeei. Moscova nu a mai plătit contribuții la bugetul Consiliului Europei din 2017.