Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost salvat de către angajații IGSU după ce a rămas blocat sub o placă de beton. Incidentul a avut loc sâmbătă, 1 octombrie, într-o gospodărie din localitatea Corjova raionul Criuleni.
Potrivit IGSU, bărbatul efectua lucrări de construcție, iar în timpul acțiunilor, podul unei anexe a casei a căzut peste piciorul persoanei. Pentru deblocarea acestuia la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori.
Salvatorii au reușit să elibereze bărbatul de sub placa de beton, ulterior fiind predată SAMU. Bărbatul în stare conștientă a fost transportat la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din municipiul Chișinău.
Circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite de oamenii legii.