Criză acută de BUCĂTARI în grădiniţe. Directorii, OBLIGAŢI să se implice
Directorii grădinițelor vor trebui să știe nu doar cum să gestioneze eficient treburile instituției, dar și să fie pricepuți la bucătărie. Același lucru este valabil și în cazul altor angajați, inclusiv a asistentelor medicale și a metodistelor.
Nu este o glumă, ci o solicitare-rugăminte din partea autorităților, care nu au altă soluție, în contextul unei crize acute de... bucătărese. Problema este că femeile plătite să stea la cratiță, foarte prost de altfel, nu pot face față, de unele singure, noului meniu aprobat de Ministerul Sănătății.
În grădiniţa numărul 6 din Capitală sunt doar două bucătărese, în loc de trei, cât e necesar. Peste o lună, mâncarea pentru cei peste 300 de copii va fi gătită doar de o singură lucrătoare, care este pensionară. Cealaltă pleacă în concediu de maternitate pentru o perioadă îndelungată.
"Vin tare dimineaţă ca să reuşesc să fac totul. are obosesc. Picioarele mi se umflă. Totul tăiem cu cuţitul. Neapărat o persoană trebuie să mă ajute, singură nu mă descurc", a spus bucătarul Liuba Onofriciuc.
În aceste condiţii, managerul instituţiei spune că va trebui să se implice în pregătirea bucatelor, pentru a putea face faţă cerinţelor prevăzute de noul meniu.
"Câte meniuri nu vom elabora şi implementa, dacă nu este un bucătar bine pregătit şi bine plătit în instituţie nu vom avea succes. Dacă bucătarul are 1.040 de lei şi lucrează opt ore în picioare la plită şi în condiţii nocive, nu va fi în stare", a declarat directorul grădiniţei, Lidia Alexa.
Autorităţile încearcă să rezolve problema, însă fără succes. Funcţia de bucătar în grădiniţe nu prezintă interes, din cauza salariului derizoriu şi volumului mare de muncă.
"Atunci când lipseşte unul din echipa care pregăteşte mâncare este o supraîncărcare a celorlalţi care lucrează. Atunci când nu este se implică şi directorul şi metodistul, căci important este să fie pregătită acea mâncare", a declarat şefa direcţiei Educaţie Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.
În grădiniţele din municipiul Chişinău lipsesc 38 de bucătari.
Săptămâna trecută, Centrul Municipal de Sănătate Publică a început să instruiască pe angajaţii instituţiilor preşcolare, inclusiv pe manageri, metodiste şi asistente medicale, să pregătească mâncarea copiilor conform cerinţelor noului meniu.
Social
- Sunt vizate toate școlile din Chișinău. ORDINUL emis de Direcția Educație a Capitalei
- Meniul din școli și grădinițe, sub lupa Ministerului Sănătății și al Centrului național de Sănătate Publică
- Şi-au demonstrat abilităţile de a găti! Alcantara şi Rafinha s-au făcut bucătari pentru o zi
- Doi bucătari internaţionali atrag atenţia asupra foametei din Rio, gătind din surplusul de alimente de la JO
- Avem grădiniţe, nu şi specialişti. Salariile mici sunt principala cauză a lipsei de forţă de muncă
- Guvernul României oferă 5 milioane de euro pentru renovarea a 36 de grădiniţe din Moldova