Criza COVID. Franţa, lovită puternic de valul 5: Numărul pacienţilor COVID de la ATI a explodat, în 24 de ore
foto: profimedia
canal tv
Numărul pacienţișor de COVID internaţi la Terapie Intensivă a crescut cu 117, ajungând astfel la 1.749. Potrivit Reuters, este cea mai mare creştere înregistrată din perioada martie-aprilie, când numărul pacienţilor ce ajungeau zilnic la ATI creştea şi cu peste 100 într-un interval de 24 de ore.
Numărul persoanelor din spitale, infectate cu virusul SARS-CoV-2, a sărit cu 470, până la 9.860, aceasta fiind cea mai mare creştere raportată într-o singură zi din 29 martie până în prezent. În comparaţie cu săptămâna trecută, numărul de pacienţi COVID-19 a crescut cu peste 18%, cea mai mare creştere de la săptămână la săptămână din acest an.
Ministrul francez al Sănătăţii a declarat săptămâna trecută că Franţa se află în valul cinci al pandemiei de COVID-19. Franţa înregistrează în medie aproape 30.000 de cazuri noi pe zi.