CRIZĂ de medicamente în spitalele din țară! Pacienții, nevoiți să cumpere preparatele din banii proprii
Mai multe spitale din ţară au rămas fără medicamente, iar pacienţii sunt nevoiţi să cumpere preparatele prescrise de medici din banii proprii. Instituţiile duc lipsă, în special, de consumabile, cum ar fi sistemele pentru perfuzii, seringi şi de soluţia de glucoză.
Iulia Festiu este cardiacă. Femeia se află de cinci zile, în secţia de terapie intensivă a Spitalul raional Drochia:
" - Am procurat că nu erau. Dar de unde, dacă nu erau şi am cumpărat. - Şi ce v-au spus, de ce nu-s? - Deoarece nu-s."
Reprezentanţii Spitalul raional Drochia spun că firmele care livrează medicamente refuză să semneze contractele pentru lotul de preparate medicamentoase din 2015. Asta pentru că aşteaptă majorarea preţurilor.
"Prin contractele pe care noi le avem, pentru neaprovizionarea ritmică e prevăzută o penalizare, însă uneori firmele sunt de acord să plătească această penalizare decât să-şi onoreze obligaţiunile", a declarat şeful adjunct al Spitalului raional Drochia, Petru Mogoreanu.
Şi bolnavii de cancer, internaţi la Institutului Oncologic din Capitală, au rămas fără câteva medicamente. Situaţia se repetă la fiecare început de an, din cauza neaprobării bugetului pentru sănătate.
"Eu am cumpărat soluție fiziologică pentru că nu ajunge. Un ajutor medical, trebuie de dat, eu aşa cred, pentru că lume îi multă."
"- Ce aţi cumpărat? - Plasture, de asta, pentru bandaj. Altceva nimic. Medicamentele sunt tare scumpe, 600-700 şi chiar câte o mie odată."
Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Andrei Usatâi, le recomandă pacienţilor care au cumpărat medicamente să păstreze bonul de casă şi să-l prezinte directorilor instituţiilor medicale pentru a le fi rambursaţi banii.
"Cei care la moment vor fi impuşi să procure medicamente din cauza lipsei acestor medicamente în spitale au toto dreptul şi, îi rog, să deţină aceste bonuri, dacă au procurat medicamente să le prezinte directorilor instituţiilor medicale pentru a fi rambursate sau returnate", a spus ministrul în exercițiu.
Responsabilii de la Ministerul Sănătăţii speră ca viitorul Legislativ să ia în calcul aceste deficienţe şi să grăbească organizarea licitaţiilor cu firmele care livrează medicamente în instituşiile medicale din ţară.