Criza din Spania se agravează. PIB-ul ţării a scăzut cu 0,4% în al doilea trimestru al acestui an
Criza din Spania se adânceşte. Datele statistice arată că în al doilea trimestru Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,4 la sută, după ce în primele trei luni ale anului, economia a înregistrat o cădere de 0,3%. În acest context, premierul spaniol, Mariano Rajoy, a solicitat crearea de urgenţă în Zona Euro a unei autorităţi de supraveghere, numită Uniunea bancară.
"Este foarte important să avem o Uniune Bancară în decembrie, o autoritate de supraveghere. Avem nevoie şi de un fond de garantare a depozitelor. Totodată, instituţiile europene trebuie să poată recapitaliza băncile", amenţionat Rajoy.
În cadrul unei întrevederi cu preşedintele Consiliului European, premierul spaniol a mai ţinut să menţioneze că ţara sa nu doreşte să negociaze un plan complex de salvare. La rândul său, Herman van Rompuy a subliniat că doar guvernul spaniol poate decide dacă are nevoie de ajutor suplimentar.
"Spania este o ţară cu un guvern puternic, care este în stare să ia decizii. Acest stat are, deja, un program pentru restructurarea sectorului financiar, care este cea mai importantă provocare a economiei spaniole",a specificat preşedintele Consiliului European, Herman Rompuy.
Spania a primit în iunie 100 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru salvarea sectorului bancar. Lipsită din 2008 de motorul său de creştere, construcţiile, ţara are probleme grave în procesul de ieşire din cea de-a doua recesiune în care a intrat în ultimii trei ani. În prezent, un sfert din spanioli nu au un loc de muncă.