Criza din Ucraina rotunjeşte profitul sanatoriilor din Moldova
Staţiunile balneoclimaterice din ţară au tot mai mulţi clienţi, iar camerele au fost rezervate până în luna august. Directorii sanatoriilor aşteaptă un profit cu 20 la sută mai mare, comparativ cu anul trecut.
Un sejur de 18 zile la sanatoriu costă între 5 000 şi 7 200 de lei. Oamenii beneficiază de mai multe servicii printre care ozonoterapie, masaj subacvatic, băi uscate cu CO2, acupunctură, apiterapie.
"Medicii care primesc pacienţii au un arsenal de proceduri pe care-l pot aplica diferitelor maladii, sistemului cardio-vascular, tractul gastro-intestinal. Avem apă minerală care o dăm pacienţilor, avem fito-terapie, cocktailuri cu oxigen", spune Sergiu Costin, directorul unui sanatoriu.
Potrivit clienţilor, condiţiile din sanatoriile din Moldova nu diferă de cele din Ucraina, dar preţurile sunt mai mici cu 30 la sută:
"Eu am analizat informaţia şi am ales un sanatoriu din Moldova. Cinci ani în urmă am fost în Ucraina, dar acum este periculos".
"În Sergheevka am fost, dar este murdărie, nu este aceeşi curăţenie şi mâncare. Mă simt ca în poveste, aici întineresc".
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Turismului spun că există o creştere a numărului de persoane care optează pentru sanatoriile din Moldova. Nicolae Platon, directorul Agenţiei Naţionale a Turismului: "Staţiunile care prestau servicii pentru cetăţenii Moldovei, din Ucraina cum ar fi Sergheevka, Truskaveţ, Morşin, o bună parte din oameni deja s-au reorientat către staţiunile din ţară, din simplu motiv că vorba de securitate".
În Moldova, staţiuni balneoclimaterice sunt în Vadul lui Vodă, Dubăsari, Călăraşi, Cahul şi Camenca.