Criză la Barcelona după înfrângerea din primul meci al anului cu Real Sociedad
După ce Messi s-a certat cu antrenorul Barcelonei, directorul Andoni Zubizarreta a fost dat afară. Carlos Puyol, care era adjunctul acestuia şi-a prezentat imediat demisia.
Cu două zile înainte de meciul din Cupa Spaniei cu Elche, conducerea clubului Barcelona a anunțat că l-a demis pe directorul sportiv Andoni Zubizareta, după o colaborare de patru ani și jumătate. În vârstă de 53 de ani, Zubizarreta a fost demis printr-o decizie unilaterală a președintelui clubului, Josep Maria Bartomeu.
Presa spaniolă scrie că acesta a fost dat afară pentru transferurile nereuşite din ultimul an. La câteva ore după s-a făcut anunţul oficial despre demiterea lui Zubizarreta, adjunctul acestuia, Carles Puyol a postat un mesaj pe contul personal de pe un site de socializare în care a anunțat că părăsește și el Barcelona.
Puyol a fost în ultimele trei luni adjunctul lui Zubizarreta și a declarat că își dorește acum să încerce altceva pentru a crește din punct de vedere profesional.
În perioada în care a fost director sportiv, Zubizarreta era responsabil direct de transferuri. În mandatul acestuia clubul a cheltuit 442 de milioane de euro, pentru 16 jucători, însă puţini au confirmat.