Criza loveşte în plin. Se clatină a doua cea mai mare putere economică a lumii
Creşterea economică a Chinei a încetinit în perioada aprilie-iunie pentru cel de-al şaselea trimestru consecutiv, la 7,6% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cel mai scăzut ritm de la începutul crizei financiare mondială, informează antena3.ro cu referire la Bloomberg.
Situaţia ar putea determina guvernul chinez să introducă noi măsuri de stimulare a economiei, pentru a-şi asigura o revenire solidă în semestrul al doilea.
În primul trimestru, creşterea economică anualizată a Chinei a fost de 8,1%, iar economiştii anticipau pentru trimestrul doi o majorare de 7,7% a Produsului Intern Brut al celei de-a doua economii a lumii.
Producţia industrială a încetinit în iunie, în timp ce creşterea comerţului retail a pierdut din avânt.
Datele prezentate vineri arată, pe de o parte, că investiţiile în active fixe şi-au accelerat creşterea, ceea ce poate fi interpretat ca un semnal de stabilizare economică şi, pe de altă parte, că producţia de electricitate nu a mai crescut în iunie, indicând încetinirea dinamicii activităţii industriale.
Singapore a surprins vineri pieţele cu scăderea economiei în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, încetinirea creşterii din China lovind economia globală în contextul crizei din zona euro şi revenirii timide din Statele Unite, unde şomajul persistă la peste 8%.