"Criza politică din Ucraina a apropiat autorităţile de la Kiev de Moldova"
Criza politică şi economică în care s-a pomenit Ucraina, a determinat-o să privească în direcţia Republicii Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către fostul membru al Comisiei Unificate de Control Ion Leahu, în cadrul emisiunii Fabrika.
"Ucrainenii nu mai recunosc regimul de la Tiraspol. Este o schimbare oarecare, însă nu ştim cât de departe va merge Ucraina în această schimbare", a declarat fostul membru al Comisiei Unificate de Control Ion Leahu.
Totodată, Leahu a menţionat că Ucraina are nevoie de aliaţi. "Autorităţile de la Kiev văd în Moldova un eventual aliat. Republica Moldova este în sfârşit luată în consideraţie de către ţara vecină", a spus acesta.
Mai mult, invitatul a declarat că în scurt timp ar putea avea loc o întâlnire între reprezentanţii Rusiei, Moldovei, Ucrainei şi SUA pentru o rundă de negocieri.