Croația a ajuns pentru a cincea oară la Cupa Mondială
Naționalele de fotbal ale Croației și Elveției și-au asigurat prezența la Cupa Mondială de anul viitor din Rusia. Balcanicii au teminat la egalitate, scor 0-0, partida retur, de la Pireu, cu Grecia și au obținut calificarea datorită victoriei cu 4-1 în prima manșă.
Croații au avut șansa să deschidă scorul la sfârșitul primei reprize, însă mingea trimisă de Ivița Perisic a nimerit bara. După pauză, singura fază importantă i-a adus Greciei un gol anulat pentru ofasid, înscris de Dimitrios Pelkas.
Și cealaltă partidă retur a serii, dintre Elveția și Irlanda de Nord s-a încheiat fără goluri. Acest rezultat i-a deschis ușa trupei lui Vladimir Petkovic la turneul final, întrucât elvețienii s-au impus cu 1-0 în deplasare, la Belfast, în prima manșă.
Irlandezii ar fi putut duce în prelungiri meciul de la Basel. Jonny Evans a profitat de o ieșire neînspirată a portarului Yann Sommer și a reluat cu capul, dar fundașul elvețienilor Ricardo Rodriguez a respins mingea de pe linia porții în minutul 91.