Crucea Roşie: Peste 210.000 de persoane sinistrate din cauza inundaţiilor în Kenya
foto: publika.md
Peste 210.000 de persoane au fost afectate de inundaţiile care continuă să facă ravagii în Kenya, potrivit organizaţiei umanitare Crucea Roşie din această ţară, informează miercuri Xinhua.
De la debutul ploilor torenţiale luna trecută, numeroase locuinţe şi ferme au fost distruse, animale domestice s-au înecat, iar drumurile şi alte elemente de infrastructură au fost distruse de ape, potrivit secretarului general al Crucii Roşii din Kenya, Abbas Gullet.
''Peste 210.000 de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele'', a spus Gullet într-o declaraţie la Nairobi.
''Ploile torenţiale persistă, iar inundaţiile reprezintă în continuare un risc pentru mii de oameni din întreaga ţară. Echipele noastre şi voluntarii muncesc nonstop pentru a se asigura că familiile din zonele cu risc mare sunt evacuate către regiuni mai înalte'', a adăugat acesta, scrie Agerpres.ro.
Precipitaţiile abundente au paralizat transporturile în mai multe regiuni din ţară, vehicule au fost prinse sub ape, numeroşi conducători auto au rămas blocaţi timp de mai multe ore sau au trebuit să-şi întrerupă călătoria din cauza drumurilor impracticabile.
Meteorologii avertizează că situaţia ar putea continua.
Crucea Roşie precizează că a iniţiat misiuni de căutare şi salvare, evacuând familiile din zonele de risc, oferind asistenţă medicală de bază şi adăpost de urgenţă şi provizii esenţiale, precum obiecte de uz casnic, apă, salubrizare în centrele pentru refugiaţi.
''Inundaţiile au fost nemiloase. Mulţi oameni au murit, şi-au pierdut locuinţele şi mijloacele de trai. Situaţia este în continuare gravă. Crucea Roşie face tot ce poate, dar sunt încă multe lucruri de făcut'', spune Gullet.
Crucea Roşie precizează că a acordat deja asistenţă pentru 5.000 de familii, punând la dispoziţie adăposturi de urgenţă şi obiecte de uz casnic, iar misiunile de sprijin continuă în majoritatea regiunilor afectate.

- Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii pe sectorul românesc al Dunării, până pe 30 aprilie
- Stare de urgenţă în Hawaii. Peste 200 de oameni au fost evacuaţi de salvatori din cauza inundaţiilor de proporţii şi alunecărilor de teren
- Inundaţii abundente în staţia de metrou. Scările de acces, transformate în adevărate cascade (VIDEO)