CRUZIME FĂRĂ MARGINI la Ungheni! UN ALT tată şi-a bătut cu BESTIALITATE bebeluşul de OPT LUNI
Un băiețel de opt luni a fost lovit cu bestialitate cu capul de marginea patului de către tatăl său, deranjat de plânsul micuțului, scrie e-medicina.md. Scena incredibilă a avut loc în satul Mirceşti, raionul Ungheni. Din fericire, copilul a scăpat cu viață, iar acum se află sub supravegherea medicilor de la Institutul Mamei și Copilului din Capitală.
Nefericitul incident a avut loc în data de 16 februarie. Copilul nu a fost însă dus imediat la spital, ci tocmai peste patru zile. Inițial, acesta a fost internat la Spitalul Raional din Ungheni, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
Vicedirectorul instituției medicale, Ghenadie Şerbul, a declarat pentru e-medicina.md că: "Micuțul a stat la spitalul nostru câteva ore. A fost examinat de neurolog, după care s-a decis transportarea lui la Chișinău. Și asta deoarece starea de sănătate a copilului era de gravitate medie și erau necesare investigații suplimentare. Băiatul a fost adus în Capitală cu o ambulanță a Serviciului medical de urgență AVIASAN", a precizat Ghenadie Şerbul.
În prezent, băiețelul și mama acestuia sunt spitalizați la Institutul Mamei și Copilului. În urma loviturilor, copilul s-a ales cu un hematom frontal.
"El era servit şi l-a luat şi la izbit de pătuc. Copilul a început să plângă. Eu l-am luat în braţe şi l-am liniştit. Deodată nu era aşa vânătă, era numai umflat. Pe urmă a început să se învineţească", spune mama copilului.
Potrivit ofițerului de presă al instituției, Stela Andrei, inițial, el a fost internat în Secția Reanimare, fapt ce a permis stabilizarea stării de sănătate. Ulterior, a fost transferat în Secția Neurochirurgie și ar putea fi externat peste o săptămână, dacă nu vor apărea complicații.
Micuțul a avut nenorocul să se nască într-o familie săracă, cu părinți dependenți de alcool.
Medicii spun că acum starea micuţului este stabilă şi ar putea fi externat într-o săptămână.
"Micuţul a fost adus în stare gravă s-a internat în secţia de urgenţă. S-a stabilit un traumatism craniocerebral grav, contuzie cerebrală gravă de gradul doi cu hemoragie intracerebrală", spune Adrei Pleşcu, neurochirurg IMC.
Gheorghe Filipovici, primarul comunei Boghenii Noi, din care face parte satul Mirceşti, ne-a declarat că cei doi soți consumă des alcool, nu muncesc nicăieri, nu au viză de reședință în sat și locuiesc la frați de-ai bărbatului.
Mama copilului are 21 de ani, iar tatăl – 22 de ani. "Beau într-una, sătenii au atenționat de mai multe ori autoritățile. Am fost împreună cu sectoristul și asistentul medical acolo unde locuiesc ei. Am constatat că nu le putem face și ajuta cu nimic. Nici nu știu dacă au acte de identitate", a adăugat alesul local.
Iar ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției din Ungheni, Oxana Toderiță, a precizat că tatăl copilului a fost reținut inițial pentru 72 de ore, după care a fost plasat în arest. Bărbatul își va petrece următorii trei ani după gratii.
- GROAZNIC! Un copil de 13 ani, LOVIT CU TOPORUL ÎN CAP de propriul bunel
- UIMITOR! O clinică anunță nașterea unui bebeluș cu ADN de la trei persoane
- #LifeStyle. Aspectul spiritual este foarte important în conceperea unui copil
- O româncă a ÎNGROZIT Italia, după ce a sedat și bătut crunt un bătrân imobilizat la pat
- STRIGĂTOR LA CER! Bebeluş de ZECE LUNI, în stare gravă după ce A FOST TRÂNTIT LA PĂMÂNT de tatăl său
- DETALII în cazul bebeluşului aruncat la pământ de propriul tată. Vecinii sunt ÎNGROZIŢI de cele întâmplate