Cruzime greu de imaginat! Un bărbat din Criuleni, strangulat de vecin
Embed:
Un bărbat de 47 de ani a murit, fiind strangulat de vecinul său. Tragedia a avut loc ieri, într-o localitate din raionul Criuleni.
Potrivit poliţiei, în vizită la victimă venise un sătean de 35 de ani. La un moment dat între cei doi s-a iscat un conflict, iar oaspetele şi-a strangulat gazda. Victima a decedat pe loc. Ulterior, făptașul a sunat la 112 şi le-a comunicat oamenilor legii cele întâmplate.
Poliţia a iniţiat un proces penal. În urma investigaţiilor, oamenii legii au constat că agresorul era beat criţă, acesta avea o concentrație de 1,27 mg/l alcool în aerul expirat.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar cercetările pe acest caz continuă.