CSI, 25 de ani de existenţă. Scurt istoric
Comunitatea Statelor Independente, înființată în 1991, împlinește astăzi un sfert de secol de existență.
Scopul organizației a fost să păstreze relațiile de cooperare între fostele republici socialiste și să formeze o zonă comună economică și politică în granițele fostei Uniuni Sovietice.
Comunitatea Statelor Independente a fost înființată în data de 8 decembrie 1991 de liderii Belarusului, Rusiei și Ucrainei.
Aceștia au semnat la Belaveja, Belarus, un acord prin care au declarat dizolvarea Uniunii Sovietice și înființarea CSI.
Două săptămâni mai târziu, în 21 decembrie, celor trei țări li s-au alăturat alte opt: Azerbaidjan, Armenia, Kârgâstan, Moldova, Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Peste doi ani, în 1993, la CSI aderă și Georgia, care în 2008 părăsește organizația. Georgia a fost nemulțumită de implicarea armată a Rusiei în războiul pe care forțele guvernamentale îl purtau cu separatiştii din Osetia de Sud și Abhazia.
Ucraina merge pe aceeași cale. În 2014, după anexarea Crimeei de către Moscova, se retrage din CSI.
Pentru facilitarea relaţiilor economice în cadrul Comunității, doar opt state membre ale organizației au creat Zona de Comerț Liber în 2011. Negocieri cu celelalte trei se poartă și în prezent.
Tratatul a substituit peste 100 de acorduri bilaterale de reglementare a regimului comercial. Președinția CSI este transmisă, prin rotație, fiecărei țări membre. Președinții și miniștrii de Externe ai acestora se întâlnesc regulat.
Experți de la Centrul lituanian de Studii ”Geopolitika” au declarat că, la 25 de ani de existență, Comunitatea Statelor Independente s-a dovedit a fi un proiect eșuat, aceasta nereușind să devină o organizație cu greutate, care să poată concura cu Uniunea Europeană.
Actualitate
- Parteneriatul transpacific a generat proteste VIOLENTE în Peru. Zeci de tineri au fost arestați
- Federica Mogherini, despre Parteneriatul Estic: Nu avem nevoie de sateliţi faliţi
- Vom avea comerţ liber cu Turcia. Cum vor fi protejaţi producătorii de tomate moldoveneşti
- Membrii parteneriatului estic, la Kiev. Despre ce vor discuta oficialii
- STUDIU: Mai mult de jumătate din moldoveni au o viziune pozitivă faţă de Uniunea Europeană
- Oficial european: Uniunea Europeană salută progresele Republicii Moldova