CSM a aprobat cererea lui Robu de a suspenda din funcţie un judecător pentru a fi cercetat penal pentru îmbogăţire ilicită
Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cererea procurorului general interimar, Dumitru Robu, de a suspenda din funcţie un judecător pentru a fi cercetat penal pentru îmbogăţire ilicită. Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a refuzat să ne spună numele magistratului pe motiv că sunt date cu caracter personal.
Potrivit Ziarului de Gardă, ar fi vorba de Alexandru Gheorghieş, fostul preşedinte al Curţii de Apel Bălţi, aflat în arest preventiv din 18 noiembrie. Avocatul lui nu ştia nimic despre decizia de suspendare din funcţie. În 16 noiembrie, CSM i-a ridicat imunitatea la cererea procurorului general interimar. Tot atunci, procurorii anticorupţie şi ofiţerii SIS au făcut percheziţii la biroul, domiciliul și în automobilul magistratului.
Oamenii legii au constatat că din 2014 până în prezent, Gheorghieş ar deţine şi folosi prin intermediul unor persoane terţe bunuri pe care nu le-a inclus în declarația de avere. Este vorba despre trei automobile de lux, o casă şi alte imobile, a căror valoare ar depăşi substanţial venitul obţinut de judecător. Gheorghieș, care a fost și membru al CSM, se declară nevinovat și spune că este victima unei răzbunări.
În acest dosar mai este vizat şi Ghenadie Sîrbu, șeful de serviciu în cadrul Curții de Apel Bălți, aflat şi el în arest preventiv din 18 noiembrie.