CSP a anunţat că în data de 20 noiembrie vor fi examinate dosarele candidaţilor la funcţia de Procuror General
Miercuri, în data de 20 noiembrie, la ora 09:00, Consiliul Superior al Procurorilor se va întruni într-o şedinţă pentru a examina dosarele celor patru candidați la funcția de Procuror General.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a CSP. Totodată, membrii Consiliului urmează să decidă când vor selecta pretendentul şi vor expedia dosarul acestuia şefului statului.
Preşedintele CSP Angela Motuzoc a precizat că, potrivit legislaţiei, dosarele trebuie examinate timp de 10 zile lucrătoare de la recepţionarea lor. Tot în acest termen urmează a fi organizată şi etapa a doua a concursului - interviul.
Potrivit Angelei Motuzoc, dosarele trebuie să includă un şir de acte, inclusiv certificatul medical (concluziile neurologului, psihologului etc.), iar candidaţii trebuie să cunoască obligatoriu limba română.
PUBLIKA.MD precizează că în urma concursului organizat de ministerul Justiţiei au fost aleşi patru candidaţi, care vor concura pentru fotoliul de Procuror General. Este vorba despre Veaceslav Soltan, Alexandr Stoianoglo, Oleg Crîșmaru şi Vladislav Gribincea.
CITEŞTE ŞI: Interesele şi averile celor patru candidaţi la şefia Procuraturii Generale (DOC)