Cu aceşti bani îţi poţi cumpăra o insulă în Grecia! Cum arată casa de 1.700.000 de euro din Chişinău (VIDEO)
Moldovenilor le place să trăiască bine... şi în lux! Acest lucru îl demonstreză casele sau, mai bine zis, palatele din capitală, care sunt la fel de scumpe precum cele ale celebrităţilor internaţionale. Deşi Chişinăul nu oferă o panoramă precum cea din Monaco, în centrul capitalei poţi găsi lesne case de sute de mii de euro, şi chiar de milioane.
O simplă căutare pe site-urile de anunţuri arată că piaţa locală a imobilelor de lux o duce bine. Printre casele de sute de mii de euro, moldovenii cu dare de mână pot găsi şi vile care ajung să coste şi milioane...în valută europeană, fireşte.
Această casă a fost scoasă la vânzare cu un 1.700.000 euro, adică echivalentul a peste 31 de milioane de lei. Cu această sumă îţi poţi procura lejer o insulă în Grecia, sau un adevărat palat în centrul Barcelonei.
Imobilul are patru nivele şi se află pe strada Grenoble din capitală. Casa are 1.200 de metri pătraţi şi un teren de 20 de ari. Potrivit speciaştilor, la cântarul preţului mai este pus mobilierul scump, executat la comandă, dar şi suprafaţa imensă a locuinţei. Proprietarii nu au fost de acord să filmăm în interior.
O altă ofertă de lux, ce-i drept mai ieftină cu jumătate de milion de euro. Imobilul se află în centrul capitalei şi are o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi un teren de 7 ari.
De afară, casa nu este atât de impresionantă precum cea anterioară. În schimb, o dată ce-i treci pragul, obiectele scumpe bat la ochi. Pereţii sunt gravaţi cu piatră naturală, iar mobila este executată manual din lemn masiv.
În curte se află un bazin, o grădină, dar şi un bar în stil havaian.
Altă casă de lux, alt preţ cu multe zerouri. Contra sumei de 400.000 euro, viitorul proprietar se poate bucura de 5 odăi şi de cei 200 de metri pătraţi ai unui edificiu deloc banal din sectorul Buiucani al capitalei. Casa are şi un teren de 11 ari. Actualii proprietari au găsit deja un potenţial cumpărător.
Agenţii de vânzări spun că imobilele de lux din capitală nu au fost şi nu sunt afectate de criză. Astfel, pe piaţă persistă atât cererea, cât şi oferta din partea cumpărătorilor.
''Proprietarii pun astfel de preţuri la casele lor reieşind din anumite considerente, banii pe care i-au investit, timpul, suflet. Aparent aceste preţuri sunt mari, dar sunt justificate. Sunt oameni care nu doresc să plece, aici este viaţa lor şi ei sunt dispuşi să cumpere imobile aici ca să-şi asigure un trai decent, confortabil'', a spus specialistul imobiliar Valeriu Târsână.
Dacă e să comparăm ofertele de pe piaţa imobiliară din Moldova cu cele din Occident acestea sunt aproape identice ca preţ. De exemplu, această casă este situată pe malul oceanului, în statul Florida din Statele Unite, şi costă un milion de dolari. Altfel spus, costă de două ori mai puţin decât palatul de strada Grenoble din Chișinău.
- Veste bună pentru cei care vor să-şi cumpere locuinţă! Agenţii imobiliari anticipează o ieftinire a apartamentelor
- Probleme în sectorul imobiliar. Apartamentele vechi din Chişinău s-au ieftinit dar nu sunt solicitate
- Ai închiria această locuinţă? Cum arată CEL MAI SCUMP apartament din Moldova (GALERIE FOTO)