Cu cât s-a majorat inflaţia în septembrie. Produsele care s-au scumpit
Preţurile medii de consum au crescut în luna septembrie cu 1,2 la sută, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Majorarea ratei inflaţiei pentru luna trecută a fost determinată de creşterea preţurilor pentru mai multe produse alimentare cu puţin peste două procente şi a celor nealimentare, cu 1%.
Cel mai mult s-au scumpit ouăle de găină, cu aproape 17 la sută, urmate de legume, cu aproximativ 10 procente.
Zahărul s-a scumpit cu patru la sută, citricele cu 6,4, iar uleiul vegetal cu 3,3 la sută. De asemenea a crescut preţul cărnii de oaie, a cartofilor şi a lactatelor.
Tot în septembrie, a crescut preţul pentru unele electrocasnice, precum plitele electrice, aspiratoarele, frigiderele şi congelatoarele. În plus, oamenii au plătit mai mult pentru obiectele de sanitărie şi igienă.