Cu cinci copii şi un salariu de 2000 de lei, o femeie din Capitală nu poate plăti integral facturile la întreţinere
Printre miile de datornici din Capitală este şi familia Semkov. Este vorba despre o mamă, care îşii creşte singură cinci copii. Cu un salariu mai mic de 2000 de lei, femeia nu reuşeşte niciodată să plătească integral facturile la întreţinere.
În urmă cu un an, Elena Semkova a rămas văduvă. Cel mai mare copil urmează să împlinească 17 ani, iar mezinul are 10 ani. Din lipsă de bani, femeia nu a putut plăti iarna aceasta factura pentru curentul electric.
"I-am rugat să nu deconecteze curentul electric, am fi rămas fără încălzire. Era foarte frig şi mă temeam că vor îngheţa copiii. I-am implorat şi mi-au făcut o favoare, mi-au spus să plătesc datoria în aceeaşi zi. Am împrumutat bani şi am plătit", a spus femeia.
Practic, toţi banii pe care îi primeşte este nevoită să-i cheltuiască pentru plata facturilor. De aceea, nu-i mai rămân bani pentru a cumpăra haine copiilor.
"Le sunt recunoscătoare colegilor de serviciu şi multor altor oameni, care mă ajută cu haine şi încălţăminte pentru copii, deoarece am cinci elevi şi, mai ales la 1 septembrie, este foarte dificil să-i pregătesc pentru şcoală", a declarat Elena Semkova.
Şi acum familia Semkov are datorii la întreţinere. Însumate, acestea ajung la 3000 de lei.