CU GÂNDUL LA CALIFICARE. Naţionala de futsal va juca miercuri cu Ţara Galilor
Echipa naţională de futsal a Republicii Moldova ţinteşte calificarea în turul doi preliminar al Campionatului Mondial din 2020.
"Tricolorii" fac parte din grupa H alături de Finlanda, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, iar mini -turneul se va disputa în comuna Ciorescu în perioada 30 ianuarie - 2 februarie.
În faza următoare vor accede primele două clasate.
"Facem tot posibilul să obţinem calificarea. Mereu trebuie să respectăm adversarii şi să nu uităm că nu suntem mai slabi. Atât", a spus selecţioner echipa naţională de futsal, Vladimir Vusatîi.
"În primul rând, am rămas surprins şi sunt fericit că am avut ocazia să disputăm acest turneu la noi acasă. Asta este un avantaj pentru noi de a se califica mai departe", a spus căpitanul echipei naţionale de futsal, Sergiu Tacot.
Aceasta ar putea fi ultima campania de calificare pentru selecţionerul Vladimir Vusatîi, dacă obiectivul nu va fi atins.
"Dacă nu ne vom califica, atunci îmi voi da demisia. Voi consideră că nu am atins scopul propus. Este viaţa noastră! Mereu am avut tărie de caracter să vorbesc despre asta fără frică, deşi avem mulţi antrenori, care lucrează până nu vor fi daţi afară", a spus selecţioner echipa naţională de futsal, Vladimir Vusatîi.
Primul adversar al reprezentativei ţării noastre va fi Ţara Galilor. Meciul este programat pentru miercuri, 30 ianuarie.
"Poate toţi se gândesc că e un adversar uşor de trecut. Nu aş spune. Chiar dacă am jucat cu ei 3 ani în urmă şi rezultatul a fost de 6-0, asta nu spune nimic", a spus căpitanul echipei naţionale de futsal, Sergiu Tacot.
Pe 31 ianuarie naţionala de futsal va juca cu Irlanda de Nord, iar pe 2 februarie va întâlni Finlanda.