Cu gândul la vacanţa de iarnă. Agenţiile au lansat oferte pentru odihna în munţi
Chiar dacă unii abia urmează să plece la odihnă pe plajele însorite, agențiile de turism au pus în vânzare pachete pentru vacanța de iarnă. Cei care sunt gata să plătească cu câteva luni înainte pentru un sejur la munte sunt ademeniți de prețurile mai mici. Ce-i drept, față de anul trecut, atât odihna în munții din România, cât și sejurul din Carpații ucraineni s-au scumpit cu până la 15 la sută în perioada early booking, din cauza suprasolicităilor.
Cei care preferă să schieze pe o pistă bine amenajată aleg inevitabil Bukovel. Cel mai mic preţ pentru 3 nopţi, mic-dejun şi transport tur-retur este de 59 de euro. Dacă alegeţi cazare mai aproape de poalele munţilor preţurile pornesc de la 115 euro.
"Bukovelul rămâne să fie unul dintre locurile preferate pentru cei care deja s-au odihnit undeva prin munţii Alpi şi după care vor să mai economisească. Este una din combinaţiile cele mai reuşite ca raportul preţ şi calitate", a spus administratorul unei agenţii de turism, Artiom Neaga.
Pentru peisaje de poveste turiştii noştri merg în România. Preţurile pentru majoritatea staţiunilor de peste Prut au rămas aceleaşi, cu excepţia celor din Poiana Braşov care a anunţat scumpiri de până la 15 la sută pentru majoritatea hotelurilor. Bulgarii răsfaţă turiştii cu all-inclusive şi preţuri de nimic. Cu doar 260 de euro beneficiezi de o săptămână de vacanţă chiar la poalele munţilor, toate mesele incluse şi transport tur-retur.
"În Bulgaria întâlnim o combinaţie mai rar întâlnită de varianta all-inclusive, adică toate trei mese plus băuturile alcoolice, şi fără alcool de producţie autohtonă şi întâlnim o parte bună de hotele care au centre spa proprii", a menţionat Artiom Neaga.
Cei care îşi permit cheltuieli mai mari aleg sejururile în Austria şi Italia. Preţul de pornire este de 300 de euro pentru un hotel de 3 stele, mic dejun, dar fără transport.
"Vacanţa de munte în Austria pentru cinci nopţi ar varia preţul între 250 de euro - 350 de euro cu mic dejun chiar la poalele munţilor. Adițional ar trebui să achite taxele pentru închirierea echipamentelor de schi", a spus administratorul unei agenţii de turism, Mihai Ceban.
Operatorii de turism susţin că în perioada early booking pentru sezonul rece sunt vândute aproximativ 10 la sută din totalul pachetelor de odihnă. Majoritatea moldovenilor spun că, deocamdată, nu se gândesc la munte. Mai ales că abia de își revin financiar după vacanța de vară.
"Încă nu ne gândim la vacanţa de iarnă. Abia strângem bani".
"Poate până mă pregătesc din timp, poate să apară altceva mai interesant asa că".
Şi minivacanţele de Revelion şi de Crăciun sunt deja disponibile. Pentru a petrece seara dintre ani în Ucraina, România şi Bulgaria, turiştii trebuie să achite de la 250 de euro, iar pentru o sărbători Crăciunul la poalele munţilor preţul porneşte de la 150 de euro.