Cu LACRIMI în ochi, argentinianul Sergio Aguero a spus ADIO fotbalului
Sergio Aguero a spus adio fotbalului cu lacrimi în ochi. Argentinianul a anunțat că își încheie cariera de jucător din cauza unor probleme medicale.
„Kun”, care a bifat doar 5 meciuri și a marcat un gol pentru FC Barcelona, este nevoit să se retragă după ce a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă.
„Sunt momente foarte grele, dar sunt mulțumit de decizia pe care am luat-o. Am pus pe primul loc sănătatea. Am fost pe mâna medicilor și mi-au spus că cel mai bun lucru ar fi să nu mai joc.”, a relatat Sergio Aguero, fotbalist.
Sergio Aguero a debutat în fotbalul mare la 15 ani, la gruparea Independiente. A ajuns în Europa la 18 ani, la Atletico Madrid, pentru care a jucat 230 de meciuri, a înscris 100 de goluri și a câștigat Liga Europei și Supercupa UEFA.
Aguero a evoluat apoi la Manchester City, formație în tricoul căreia a disputat 390 de partide și a marcat 260 de goluri. El a fost de 5 ori campion al Angliei, a cucerit de 6 ori Cupa Ligii și o dată Cupa Angliei.
„Sunt foarte mândru de cariera mea. Am visat de la 5 ani să devin fotbalist, când am atins pentru prima dată mingea.”, a menționat Sergio Aguero, fotbalist.
La echipa națională, Sergio Aguero a jucat 101 meciuri și a înscris 41 de goluri, iar vara trecută a cucerit Copa America. De asemenea, atacantul a ajutat selecționata olimpică a Argentinei să obțină "aurul" la Beijing în 2008.