Cu paşi de melc, revine la normal. Grecia şi-a onorat prima rambursare faţă de FMI
Grecia a rambursat joi 186,3 milioane de euro FMI evitând o nouă încetare de plăți față de această instituție, în timp ce se poartă negocieri asupra unui al treilea plan de ajutor pentru țară, scrie agerpres.ro.
"Grecia a plătit interesele datorate FMI astăzi", a declarat un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional într-un comunicat.
Este prima dată de la începutul lunii iunie când Grecia, în mari dificultăți financiare, onorează o rambursare față de FMI la timp, notează AFP.
După ce a cerut o amânare, țara a intrat în cele din urmă la 30 iunie în incapacitate de plată față de Fond, unul dintre creditorii ei internaționali din 2010 alături de europeni.
O nouă scadență nu a putut fi onorată de Atena la jumătatea lunii iulie, ridicând plata arieratelor țării față de FMI la 2 miliarde de euro.
Un împrumut de urgență al europenilor a fost cu toate acestea permis Atenei la 20 iulie pentru a-și reglementa datoria față de FMI și a putea pretinde din nou ajutorul financiar al instituției.
Reprezentanții FMI, Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene sunt la Atena de o săptămână pentru a stabili un plan de ajutor de peste 80 de miliarde de euro ce ar trebui finalizat înainte de 20 august.
Fondul a avertizat însă că nu va mai acorda alt împrumut Atenei atât timp cât nu acceptă un plan de reforme complet și europenii nu consimt o relaxare a datoriei Greciei, care se ridică la aproximativ 320 miliarde de euro.