Cu siguranță îți va fi pe plac! Instagram și-a actualizat interfața pentru Web (FOTO)
Instagram a pornit ca o reţea de socializare disponibilă exclusiv prin aplicaţia pentru mobile, interfaţa web fiind întotdeauna pe plan secund. Acum că mai multă lume a început să acceseze website-ul prin interacţiuni de pe Facebook, a venit vremea pentru un design nou a variantei din browser, care să aducă la zi designul şi care să pună accentul pe cel mai important aspect al reţelei: fotografiile, scrie Go4it.ro.
În loc să încerce să emuleze paginile de profil de pe alte reţele de socializare, Instagram va încerca să abordeze un stil propriu.
Mozaicul din partea de sus care suplinea rolul de imagine de copertă va fi eliminat, acest spaţiu fiind ocupat doar cu imaginea de profil (încadrată într-un cerc), numele utilizatorului şi câteva informaţii despre acesta precum descrierea personală, numărul de articole publicate, numărul de persoane pe care le urmăreşte şi numărul de persoane care urmăresc contul respectiv.
Imaginile vor fi acum afişate sub aceste informaţii, în rânduri a câte trei imagini. Practic, varianta web este realizată pentru a se asemăna mai bine cu varianta pentru mobile, care primeşte întotdeauna prima cele mai recente actualizări.
Noua interfaţă Instagram pentru web va fi disponibilă pentru toţi utilizatorii în cursul săptămânii în curs, însă va deveni activă treptat pentru fiecare utilizator în parte.
Noul design afectează atât paginile de profil, cât şi alte elemente precum paginile pentru hashtag-uri.