Cu tractorul neînregistrat şi cu 100 de mii de pachete de ţigări s-a pornit să treacă ilegal frontiera
Embed:
145 cutii care 79 750 pachete ţigări marca “Temp”, 12 cutii în care se aflau 9 000 de pachete de ţigări marca “Astru” şi 7 cutii cu 4375 pachete de ţigări marca “Doina” au fost depistate de către grănicerii din cadrul pichetului Ucrainca – Cervonoe, în remorca unui tractor.
Şoferul tractorului fără numere de înmatriculare, locuitor al satului Tocuz, raionul Căuşeni, a fost reţinut în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera.
În timpul percheziţiei, bărbatul nu dispunea de careva acte de însoţire a mărfii, fapt pentru care a fost reţinut pentru tentativă de contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari.