Cuba testează cel de-al doilea vaccin al său anti-COVID-19 pe 124.000 de angajaţi sanitari
Cuba a început luni să vaccineze 124.000 de angajaţi în domeniul sanitar cu Abdala, al doilea vaccin candidat al său împotriva COVID-19, într-un test la scară largă în rândul populaţiilor cu risc, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.
"Studiul de intervenţie controlat cu vaccinul Abdala a fost aprobat de autoritatea de reglementare cubaneză (Cecmed) sâmbătă, 27 martie, iar astăzi (luni) am început vaccinarea", a declarat pentru televiziunea cubaneză directorul pentru Ştiinţe şi Inovaţie al grupului farmaceutic de stat BioCubaFarma, Rolando Pérez.
În total, 124.000 de cubanezi cu vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani, "cu risc crescut" de a fi infectaţi, participă la acest studiu cu Abdala, un vaccin candidat aflat în faza 3 a studiilor clinice desfăşurate în paralel în rândul a 48.000 de voluntari. Testele sunt efectuate în Santiago de Cuba, Guantanamo şi Bayamo, în estul ţării.
Autorităţile cubaneze au lansat, de asemenea, alte două studii de intervenţie săptămâna trecută cu vaccinul candidat Soberana 2, aflat tot în faza 3 a testelor clinice, ultima fază înainte de aprobarea finală.
Unul dintre ele implică 150.000 de angajaţi în domeniul sănătăţii, iar la celălalt 1,7 milioane de locuitori, inclusiv sportivi calificaţi pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Aceste două studii, efectuate pe voluntari şi fără placebo (toţi primesc direct vaccinul), vor continua până în luna mai. Obiectivul este de a demonstra eficienţa la scară largă a ambelor formule chiar înainte de a primi undă verde, a explicat Rolando Pérez.
În plus, BioCubaFarma va prezenta în aprilie autorităţii de reglementare a medicamentelor "cererea de studii clinice pentru vaccinurile candidate Soberana 1 şi Soberana 2 în rândul populaţiei pediatrice", a mai spus el.
"O primă etapă" a acestor teste clinice se referă la copiii "cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani" şi următoarea la cei cu vârste între "5 şi 11 ani".
Guvernul cubanez intenţionează să-şi lanseze campania de vaccinare în iunie, cu primul vaccin anti-coronavirus dezvoltat şi produs în America Latină, scrie agerpres.ro.