CUC condamnă solicitarea KGB-ului transnistrean privind retragerea forţelor de ordine din Zona de Securitate într-o lună
Comisia Unificată de Control condamnă solicitarea KGB-ului transnistrean. Serviciile speciale de la Tiraspol cer Chişinăului retragerea, în termen de o lună, a poliţiştilor de pe teritoriul oraşului Bender. Potrivit comisiei, acţiunile Tiraspolului reprezintă o ameninţare directă a procesului de asigurare a securităţii şi ordinii publice în zona de securitate.
Delegaţia Republicii Moldova a făcut apel către reprezentanţii Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Misiunii OSCE pentru a lua atitudine faţă de solicitarea serviciilor speciale transnistrene, dar şi faţă de acţiunile provocătoare care destabilizează situaţia în regiune.
Potrivit datelor, în urma unui acord semnat în 1992, ordinea publică în oraşul Bender este asigurată de Comisia Unificată de Control împreună cu poliţia Republicii Moldova şi aşa-numita miliţie transnistreană. Membrii comisiei mai spun că în şirul acţiunilor provocatoare se înscrie şi reţinerea ilegală de o patrulă transnistreană de grăniceri a reprezentanţilor unei întreprinderi private din Moldova, sub pretextul încălcării regimului frontierei de stat şi contrabandă. Aceştia transportau utilaj pentru unele lucrări în zona de securitate.
- KGB-ul transnistrean se pregăteşte să "contracareze provocările poliţiei moldoveneşti" în Zona de Securitate
- Euromaidanul în FOTOGRAFII. Încă o noapte de lupte între protestatari şi forţele de ordine
- KGB-ul transnistrean cere Chişinăului să-şi retragă forţele de ordine din Zona de Securitate într-o lună