Culcatul târziu şi trezitul devreme pot cauza atacuri de cord
Este un coşmar pentru cei cu program încărcat care presupune serviciu şi viaţă de familie să se trezească dimineaţa asta dacă se duc la culcare foarte târziu.
Mai puţin de şase ore de somn pe noapte pot creşte riscul producerii unui atac de cord, susţine un studiu.
Oamenii de ştiinţă spun că tendinţa modernă de a merge la culcare târziu, după ce aţi finalizat lista cu ce trebuie să faceţi într-o zi, poate avea consecinţe serioase, potrivit realitatea.net.
Aveţi grijă să nu cădeţi în extrema cealaltă! Şi cei care dorm prea mult pot face atac de cord.
Cei care suferă de boli de inimă se simt obosiţi, aşa că dacă dormiţi mai mult de nouă ore pe noapte poate fi un semnal că ar trebui să faceţi un control.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că cei care dorm mai puţin de şase ore sunt mai predispuşi în proporţie de 50% la atac de cord şi 15% la infarct.
Experţii recomandă ca adulţii să doarmă cel puţin şase sau şapte ore pe noapte, ca să aibă grijă de sănătatea lor.
Cei care dorm puţin au tendinţa să mănânce mai mult şi sunt predispuşi la obezitate.
Cercetătorii au realizat un studiu care a implicat 475.000 de participanţi din opt ţări. Rezultatele arată că cei care dormeau mai puţin de şase ore erau cu 48% mai predispuşi la atac de cord şi boli de inimă, iar 15% ar fi putut să moară în urma unui infarct.
Cercetătorii cred că programul zilnic din societatea de azi ne determină să sacrificăm orele de somn şi să ne compromitem sănătatea.