Culmea iresponsabilităţii! Locătarii unui bloc din Capitală trăiesc în mizerie după ce un agent economic a abandonat lucrările de construcţie a mansardelor
Locatarii unui bloc de pe strada Titulescu, din sectorul Botanica al Capitalei se plâng că trăiesc un adevărat coşmar de mai bine de şase ani.
Agentul economic care trebuia să construiască mansarda a abandonat lucrările, iar oamenii sunt nevoiţi să trăiască într-o mizerie greu de imaginat. Unii dintre cei care şi-au cumpărat apartamente la mansardă s-au mutat, deşi nu sunt racordaţi la gaz.
Lilia Ghervas a achitat 27 de mii de euro pentru apartament şi s-a mutat cu cei doi copii pentru că nu avea unde să stea. Acum foloseşte reşouri pentru încălzire, iar factura de electricitate ajunge şi la 2000 de lei.
"Aici până la 18 grade se ridică dacă lucrează căminul permanent. Dar dacă îl sting e frig, e numai 10 - 8 ca şi la bucătărie", a spus Lilia Ghervas, locuitoare a blocului.
Şi alţi locatari ai blocului sunt nemulţumiţi de situaţie şi spun că improvizaţiile de la reţeaua electrică provoacă numeroase avarii.
"Aici de câteva ori a sărit şi scânteie şi s-a deconectat lumina. Chiar ultima dată a fost acum două zile în urmă", a spus Radu Stratuţă, un alt locuitor al blocului.
Oamenii spun că agentul economic le-a oferit copiile unor acte semnate de funcţionari ai primăriei, potrivit cărora mansarda a fost dată în exploatare.
"O fost dată în exploatare nici nu ne închipuim cum pentru că ea nici nu a fost finisată. Fasadul este făcut vreo câţiva metri de la drum, atâta doar cât se vede", a mai afirmat bărbatul.
Am încercat să discutăm cu directorul de şantier al companiei de construcţii. Acesta ne-a oferit un scurt comentariu, fără a şti că este înregistrat.
"Da sunt neajunsuri la blocul dat, eu neg faptul şi nimeni nu a negat niciodată, o rămas câteva lucruri de făcut eu cred că o să le ducem la bun final. - Dar în cât timp o să le duceţi la bun final? - Eu nu ştiu într-o lună, două", a declarat, Veaceslav Cheptene, diriginte de şantier.
Când l-am rugat să ne ofere o declaraţie oficială, bărbatul ne-a închis telefonul.
Primarul general interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a promis că va face lumină în acest caz.
"Să văd ce prevede contractul pentru că oamenii sunt inclusiv ameninţaţi de agentul economic, amenințaţi că o să rămână fără gaz dacă o să facă gălăgie. Fără a avea semnăturile şi acceptul locatarilor, el nu putea să se apuce de construcţia respectivă, nici direcţia locativ-comunală, nici primăria nu putea elibera documentația fără acordul locatarilor", a promis edilul de Chişinău.
Acesta spune că va sesiza Procuratura şi Centrul Anticorupţie pentru ca persoanele responsabile să ia măsurile care se impun. În capitală sunt peste 20 de mansarde nefinalizate.
- Ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, este într-o vizită la Chişinău
- AU REVENIT ACASĂ! Locatarii din apartamentele distruse de Explozia din Râșcani au primit cheile
- La Chişinău în paşi de Vals. Balul Vienez a ajuns la cea de-a patra ediţie
- Locatarii mai multor blocuri de pe strada Grenoble AU RĂMAS FĂRĂ APĂ LA ROBINETE