''Culmea sărăciei''. Președintele Judecătoriei Botanica a cerut de la CSM un loc fără taxă la o facultate de Drept pentru fiul său
Un loc fără taxă la Facultatea de Drept a Universității de Stat. Asta a cerut, pentru fiul său, președintele Judecătoriei sectorului Botanica din municipiul Chişinău, Luiza Gafton, de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii a constatat, într-o hotărâre aprobată recent, că președintele Judecătoriei Botanica, Luiza Gafton, a solicitat înmatricularea gratuită a fiului său, invocând situația materială precară. CSM i-a admis cererea și a redirecționat-o Universității de Stat. Asta pentru că între cele două instituții a fost încheiat un acord de colaborare.
Luiza Gafton a declarat pentru Publika TV că fiul ei a absolvit liceul cu note bune și a crezut că, tocmai grație acestui fapt poate obține un loc de studii fără taxă, iar acum îi pare rău că a depus demersul la CSM. Ea neagă că a invocat în cerere probleme financiare.
"Eu nu pot să știu ce face CSM. Chiar nu vă pot spune pentru că nu cunosc care sunt acolo modalitățile de întocmire și din ce cauză s-a menționat ceea ce eu nu am menționat în cerere", a spus președintele Judecătoriei Botanica, Luiza Gafton.
Potrivit declarației de avere, Luiza Gafton a câștigat în 2013 aproximativ 92 000 de lei, din salariul de la locul de muncă și din activitatea didactică. Magistratul mai are un apartament, un automobil de lux, cumpărat în anul 2009, la prețul de aproximativ 450 000 de lei, un cont bancar în euro și patru terenuri agricole.