Cultivau plante de cânepă în laborator. Doi bărbaţi din Cahul, reţinuţi de oamenii legii (VIDEO)
Doi bărbați de 50 și respectiv 46 de ani, locuitori ai orașului Cahul și raionul Leova, sunt cercetați penal pentru creșterea, păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul țării.
Aceștia sunt cercetați în libertate.
În urma perchezițiilor efectuate de ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate și angajaţii Inspectoratului de Poliție Cahul, s-a stabilit că bărbații, cultivau plantele de cânepă într-un laborator special amenajat în gospodăria din orașul Cahul, a unuia dintre suspecți.
În laborator erau amenajate dispozitive de irigare, lămpi și ventilatoare destinate creșterii plantelor de cânepă. Suspecții, aveau scopul de a comercializa drogurile pe teritoriul țării.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigații, polițiștii, au depistat și ridicat peste 180 plante de cânepă. Totodată, au fost depistați bani proveniți din activitatea ilegală de comercializare a substanțelor narcotice.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile se pedepsesc cu amendă în mărime de la 20.000 la 35.000 lei sau cu închisoare de până la 1 an.