Cultivau, prelucrau și vindeau produse interzise. Un grup infracțional, destructurat de oamenii legii (VIDEO)
Polițiștii și procurorii au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor de tip marijuana.
Suspecții, patru bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, originari din raionul Orhei, erau specializați în cultivarea plantelor de canabis, prelucrarea acestora și comercializarea marijuanei obținute.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților precum și în ascunzișurile improvizate, polițiștii au depistat și ridicat aproape 2 kg jumătate de marijuana, plante de cânepă, cântare electronice la scara mică, telefoane mobile folosite în activitatea infracțională, precum și aparate confecționate artizanal utilizate la consumul drogurilor.
Valoarea substanțelor narcotice sechestrate se ridică la 600 000 de lei.
La solicitarea procurorilor, a fost dispusă plasarea unui figurant în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar alți trei bănuiți sunt cercetați în stare de libertate.
Pentru faptele comise, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.