Cum a ajuns Barack Obama în politică şi prin ce s-a remarcat în timpul mandatului
Acum patru ani le-a adus americanilor speranţa, iar astăzi îi îndeamnă să meargă înainte împreună cu el. Barack Obama a venit la cârma unei Americi slăbite. În patru ani a decapitat al-Qaeda, i-a readus acasă pe militarii americani din Irak, dar nu a reuşit pe deplin să facă faţă crizei economice.
Barack Obama s-a născut în august 1961 în Hawaii. Ascensiunea în cariera politică a început în 2005, când devine senator. În câţiva ani reuşeşte să se impună în Partidul Democrat, iar în 2008 este desemnat candidat pentru prezidenţiale. Reuşeşte să triumfe în faţa republicanului John McCain şi devine al 44-lea preşedinte al SUA.
De-a lungul celor patru ani la Casa Albă i-a reuşit o reformă ambiţioasă a asigurărilor de sănătate şi şi-a îndeplinit promisiunea de a retrage militarii americani din Irak. În schimb, în Afganistan a triplat contingentul pentru lupta împotriva al-Qaeda. În mai 2011, a triumfat prin eliminarea lui Osama ben Laden. Cu toate acestea, şomajul rămâne cu aproape trei la sută mai mare decât înainte de criză, iar datoria publică a crescut cu mai mult de jumătate, începând cu 2009.
Şi-a creat o imagine de om simplu, un familist care îşi plimbă cu regularitate câinele. Cu Michelle Obama s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani şi au împreună 2 fete.
Nu este clar dacă va rămâne în continuare stăpân la Casa Albă, dar un lucru este cert, Obama este un om căruia nu-i place să piardă.