Cum a ajuns luptătorul moldovean, Victor Ciobanu, să devină al doilea în Europa la greco-romane
Vicecampionul European, Victor Ciobanu, a reaprins în acest an speranţa luptelor greco-romane din Moldova. Sportivul în vârstă de 21 de ani a cucerit prima medalie pentru ţara noastră la un campionat european de lupte greco-romane după o pauză de 18 ani. Publika TV l-a vizitat pe medaliatul cu argint în sala de antrenamente şi a aflat povestea acestuia.
Victor Ciobanu s-a născut în satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, şi a început să practice luptele la vârstă de şapte ani.
"Totul a început după ce a decedat tata. Aveam şapte ani atunci. De atunci am început să practic luptele greco-romane. Când am făcut primii paşi pe salteaua de lupte mi-a părut ceva excepţional. Este ceva frumos", spune atletul.
După şcoala primară, Ciobanu a ajuns în capitală şi s-a înscris la Liceul Sportiv. Talentul lui a fost observat imediat, iar succesele nu au întârziat să apară. În 2009, Ciobanu a cucerit prima medalie la Europenele pentru cadeţi. Trei ani mai târziu a devenit vicecampion mondial la juniori, iar anul trecut a cucerit medalia de argint la Universiada de la Kazan.
"Din start s-a văzut că e un băiat aprins, care vroia ceva de la viaţă. Dacă se întâmpla că nu îl luam la competiţii, atunci el plângea, dar muncea pentru a demonstra că este mai bun. Se vedea că este un băiat talentat", povesteşte Mihai Cucu, antrenorul lotului naţional de lupte greco-romane.
Cel mai mare succes din carieră l-a obţinut, însă, în acest an la Campionatul European de lupte de la Vantaa. Ciobanu s-a clasat pe locul doi, în categoria de greutate de 59 de kilograme, şi a cucerit astfel prima medalie pentru Moldova la europenele de lupte greco-romane, după o pauză de 18 ani.
"Este nevoie de mulţi ani de muncă. Mai întâi de toate trebuie să fie răbdare până a obţine astfel de rezultate. Trebuie să treci pe la toate categoriile de vârstă, cadeţi şi juniori".
Ciobanu îşi păstrează toate distincţiile în camera sa din cămin. În ultimii doi ani, sportivul locuieşte într-o cameră de zece metri pătraţi oferită de Şcoala sportivă a rezervelor olimpice.
"Deocamdată e bine aici. Ne-am deprins şi ăsta e motivul pentru care stăm aici de doi ani şi jumătate. S-ar putea să se dea apartamente nu numai după rezultatele de la Olimpiadă, dar şi după cele de la Europene sau Mondiale".
Sportivul moldovean mai are un vis. El vrea să ajungă la Olimpiada de la Rio din 2016 şi să mai câştige o medalie. Moldova nu a mai avut reprezentanţi la lupte greco-romane la Jocurile Olimpice din 1996, când Serghei Mureico a cucerit bronzul pentru ţara noastă.
"Este visul oricărui sportiv, care într-adevăr vrea să ajungă la Olimpiadă. Am nevoie de o pregătire bună. Din păcat la noi nu sunt aşa condiţii ca în Eruopa, dar ne ajută părinţii, prietenii, sponsorii", explică luptătorul.
Victor Ciobanu, în vârstă de 21 de ani, a primit pentru medalia de argint 44 de mii de lei din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, dar şi două mii de dolari din partea federaţiei de profil. Sportivul îşi ma câştigă existenţă şi peste hotare, evoluând pentru un club german de lupte.